Cosanzeana's Blog

povestioare — Tue, 24 Nov 2009 15:58:54 +0000

A se observa ca sunt sunt drastica cu reactile “vaaai, ce pisicuta, !” dar blanda in anumite limite (inguste ) cu “uite un bebeeelus!” .:)

Toamna

povestioare — Sat, 31 Oct 2009 02:11:41 +0000

Imi place toamna. Imi aduce aminte de orasul meu natal, sau mai bine zis de mirosul de frunze ude dimineata cand alergam prin parc sa ajung la liceu. Castanele de acum imi amintesc de castanele de atunci, ca niste pietre pretioase aparutem peste noapte, odata cu frunzele care fosnesc cand le strivesti cu piciorul copacii aprinsi si exuberanti, galben si rosu. Pe masura ce lumina scade castanele si frunzele se inmultesc pe trotuar. Asa a fost si octombriele ce a trecut. Multe castane, mult miros de pamant ud, multi struguri in piete, tremuratori si albi si dulci, multa alergatura, multa activiate. Castane coapte, dovleac, zacusca, nuci si prune. Amieze cetoase, diminete plumburii, ploicele, urme de bruma. Aer rece taios dimineata. Placerea de a te infofoli si de a umbla brambura in vant si ploaie.

Student couture

povestioare — Mon, 07 Sep 2009 17:55:44 +0000

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva…Si picioarele. Ca de obicei pe mine toamana vara si iarna ma iau prin surprindere. Asa ca a venit toamna. Bucurie mare, pot sa mi port geaca de piele. Gris. Doar cu ce? Farmecul vietii de camin. Ghetele, cizmele si cizmulitele, sunt departe, in casuta mea dintre munti. Aici, in urbanul si agitatul Bucuresti am doua optiuni: ghete de munte gri si adidasi rosii. Ambii potriviti pentru ploaie, ambii un pic cam departe de look-ul glam al revistelor si aproape de look-ul meu de copil de liceu ratacit prin Bucuresti. Oh, vai, desastru. Doar ca, analizand multitudinea de evenimente mondene la care o sa particip in saptamanile ce vin, mi-am dat seama ca sunt ok. Chef in camin: slapi couture portocalii; suc la terasa din colt: adidasii rosii; mers pe strada/mers la servici : ghete gri de apa adanca. Mai incolo, poate o sa imi iau si niste pantofi draguti cu toc, din piele intoarsa. O sa-i port pe bicicleta. Ala e momentul meu de maxim chic. Eco chic.

Liftul

povestioare — Mon, 07 Sep 2009 17:31:51 +0000

Facultatea mea, scumpa facultate, are singurul camin din lume unde etajul opt e inainte de etajul sase. Vorbesc serios. Ca sa ajungi la sase, daca nu esti grabit sau nervos, trebuie sa apesi la 8 . Ai ajuns la 8, bine, acum trebuie sa apesi la 7. Liftul va cobori la 6. Ta-da! Nu e distractiv? Sincer, nici nu e greu. Adica am putea introduce limitele de integrare astfel incat rezultatul sa fie etajul, sau logaritm natural din etaj cu doua zecimale. De ce sa ne plangem?

povestioare — Tue, 19 May 2009 13:05:30 +0000

Nu stiu cum dar termenele limita si temele sufera de o forma ciudata de inertie. Sunt departe, parca nu te-ai apuca. Sunt multicele, nu poti sa le faci pe toate odata, mai ai si altele pe cap, asa ca mai bine nu te apuci de nici una. Asa, macar sti o treaba. Dupa care, trase impinse si amanate, toate se aduna intr-o saptamana. Exact cea in care trebuie sa mergi la dentist. Si vai, mama ei de scoala, cum ma streseaza ea pe mine. Uite acum, trebuie sa-mi fac si referatul la TV, vai, azi noapte am facut alta tema, azi colocviu, maine lucrare. Sa curga adrenalina! (in sangele nostru, desigur)

Ciberiada de Stanislaw Lem. Americanii au premiat un autor Ceh care publica dincolo de cortina. Stiau ce fac

povestioare — Fri, 27 Mar 2009 20:03:46 +0000

Azi o sa va povestesc cum m-am lasat eu “pacalita” de un vanzator de carti de
la universitate, caruia ii multumesc pe aceasta cale. Cum stateam eu
asteptand 336 un nene ma intreaba ce caut.
“Nimic , raspund eu, ma uit pe la literatura SF.”
“Pai, imi spune mosulica, luati cartea asta, Ciberiada, Lem e un clasic.”
Usor iritata de tonul condescendent, dar curioasa, ma hotarasc sa platesc (un pic cam mult , mi s-a parut mie la vremea respectiva).
Acum ii multumesc batranului vanzator de carti pentru recomandarea lui. Si-mi pare rau ca m-am crezut superioara cand am gandit “cine stie ce carte comunista o mai fi si asta”.
Cartea , Ciberiada, de Stanislaw Lem, e o capodopera a genului. Scrisa cu un ascutit simt al umorului, de un om cu o larga cultura tehnica, Ciberiada este o serie de povesti situata intr-o lume cum nu am mai intalnit pana acum. Uitati de super masinile din “I, Robot” . Robotii de aici sunt mai interesanti. Nu nu sunt nici elfi nici troli nici vampiri. Nu e o lume inteleapta , precum cea din Dune. E in viitor. Dar intr-un viitor ciudat in care robotii sunt mari si greoi, cu tuburi si lampi, dar si fiinte cristaline de gheata. In care omul e temut. Pentru ca e umed si produce rugina. Avand aerul candid al unor povestioare pentru copii, Lem plaseaza intr-o lume pseudo medievala, doi constructori ciberneticieni” , roboti care pot construi prin inalta lor inginerie tot felul de masinarii si pot rezolva, pe cale teoretica matematica si probabilistica tot felul de probleme in imparatiile raspandite prin univers. Trurl si Klapautius, creeaza un “Demon de ordinul 2″ (“Facand aluzie la “Demonul de ordinul 1 al lui Maxwell”). Ca niste cavaleri adevarati, le vin de hac unor balauri (ei fiind doctori in balaurologie, caci balaurogia este o chestie complicata, necesita sa sa calculezi probabilitatea balaurului, facand o integrala de-a lungul cozii lui), iar in alt rand salveaza o planeta sufocand in birocratie si informatie inutila dar perfect adevarata un monstru extrem de cultivat. Atmosfera, lipsita de oameni, care sunt mai mult un mit, temut si dispretuit in acelasi timp, este colorata si inocenta. Dupa primele doua povestioare, am intrat si eu in mediu, am inceput sa le apreciez umorul.

A doua zi, am coborat o statie mai departe in timp ce mergeam la servici. Radeam singura in tramvai, citind cum Klapatius mai facuse o boacana construind masina care scrie poezii. Nu va spun cat s-a chinuit cu ea , nu vreau sa va rapesc farmecul. A, sau masinaria care stie sa faca orice lucru care incepe cu N. Cum ar fi nasturii, si chiar nimicul. Nu orice fel de nimic.

For Nothing, my dear and clever colleague, is not your run-of-the-mill nothing, the result of idleness and inactivity, but dynamic, aggressive Nothingness, that is to say, perfect, unique, ubiquitous, in other words Nonexistence, ultimate and supreme, in its very own nonperson!”

Daca v-am facut curiosi macar un pic, aici e una din povestioare:

http://english.lem.pl/index.php/home/bookshelf/how-the-word-was-saved

Dar eu va recomand sa cititi toata cartulia.Nu e mare si merita. O si imprumut. Din pacate traducerea romaneasca mi s-a parut mie un pic invechita (fata de traducerea in engleza, care e mai simpatica), dar asta nu e un impediment grav.
P. S: Am inceput sa citesc Pianul Mecanic. Inceputul e promitator. Revin cu detalii.

Regula fundamentala a scrierilor de fictiune

povestioare — Fri, 27 Mar 2009 14:03:50 +0000

Astazi o sa introduc pe maretul blog de povestioare care astepata inca povestioare, site-ul meu favorit de comics-uri pentru tocilari, dorks, geeks si oameni cu simtul umorului si cunostinte de matematica si IT , print-o imagine mai putin comica dar foarte reala si nostima. Acum, cand o sa ma apuc cu adevarat de scris romane fantezie, o sa am in minte aceasta regula fundamentala. Oh, va trebui sa omor nixii. (Nixii sunt un fel de pisici, dar mai cool)

fiction rule of thumb

http://imgs.xkcd.com/comics/fiction_rule_of_thumb.png

Eu am dezvoltat o mica dependenta pentru xkcd.com. Dar nu sufar, ci ma bucur de ea in fiecare zi!

(De fapt, daca stai sa te gandesti, romanele fantasy cu adevarat de succes nu au multe cuvinte inventate. Farmecul lor rezida dintr-o plasare mai subtila in trecut sau in viitor, asta din perspectiva societatii si mentalitatilor, sau prin logica unei lumi virtuale , cu atat mai mari , cu atat mai bine.)

Minunata lume noua

povestioare — Mon, 16 Mar 2009 16:54:06 +0000

A inceput de ceva vreme scoala, cu toata aglomeratia pe care o presupune in viata unui student. Dar nu despre asta e vorba. Ci despre Brave New World, minunata carte a lui Huxley. E o varianta distopica complet diferita de cunoscuta 1984 a lui George Orwell (pe care daca n-ati citit-o ati pierdut 10 ani din viata). Orwell se temea ca in viitor oamenilor le vor fi interzise cartile arta, cultura, preocuparile spirituale, legaturile emotionale cu familia, toate scufundate intr-o lume mizera de catre o dictatura universala. Huxley are o abordare diferita. El descrie o societate in care oamenii nu mai vor sa citeasca carti, pentru ca nu mai au timp fiind ocupati sa participe la diverse programe “de divertisment” , nu mai stiu ce e aceea arta iar impulsurile emotionale si le potolesc jucand diverse sporturi cat mai consumeriste. Legaturile familiale au disparut iar monogamia este mai rusinoasa decat era candva promiscuitatea. Emotiile lipsesc intr-o lume in care de mici copiii sunt conditionati ca fericirea sta in avea mereu haine noi (“Ending is better then mending”) de a juca sporturi care sa NU implice prea mult natura (pentru ca natura este totusi gratis). Desi deviza este “toata lumea e fericita “, fericirii i se pierde sensul in absenta unei antistari. Lumea are mereu acelasi tip de emotie, aceeasi dispozitie, punctata de bucuria unei noi achizii materiale. Nu cunoaste dragostea, si nici nu poate suferi de lipsa ei. Nu cunoaste privatia, deci nici bucuria de a obtine ceva. Totusi, exista si in aceste conditii oameni care realizeaza ca a fi sufocat cu lucruri noi si lucioase nu inseamna a fi liber, ca nu poti fi liber daca esti mereu inconjurat de altii, daca nu ai timp sa gandesti, sa creezi, sa fii. Pe mine cartea ma face sa realizez ca libertatea si prosperitatea nu sunt corelate intr-o societate. De fapt cartea implica ideea libertatii ca decizie a individului in afara societatii (sau deasupra ei). Incult, indolent si orb la lumea din afara , nu poti fi fericit cu adevarat, daramite liber.

Recitind randurile de mai sus vad ca am omis toata pasiunea romanului, toata actiunea care se desfasoara intr-un ritm implacabil, potrivit societatii extracivilizate pe care o descrie, toata drama. Probabil ca de aceea n-am scris inca o carte, ci doar un post pe blog. Despre cartea vietii mele. Deocamdata.

Pana data viitoare, sfatul meu este sa opriti o secunda zgomotul vietii din jur ca sa vedeti ce se aude cand e liniste.

Back to work!

povestioare — Wed, 18 Feb 2009 13:30:27 +0000

S-a terminat sesiunea. Gata cu noptile albe invatand, gata cu cafea vreo doua luni (pana incep partialele) , acum e VACANTA. Asa ca sarbatoresc prin munca. Dupa o luna de concediu de studiu, ma intorc la programul intens de part-time-ista. Dupa cum spunea un fost coleg part-time = party-time. Am regasit blogurile techie, gen gizmodo.com. Ma gandesc sa pun Windwos7 pe laptop. Sau sa inlocuiesc uboxul cu fedora? Decizii, decizii.. Desigur as putea sa incep un nou pas in cariera, un nou proiect personal. Intre timp insa citesc Brave new World / Minunata lume noua de Aldous Huxley. Cartea este geniala. Dar despre ea in postul urmator.

Mirosul microundelor

povestioare — Tue, 10 Feb 2009 00:11:47 +0000

Revistele glossy spun ca mirosul succesului atrage negresit sexul opus. Ca e aducator de satisfactie personala. Face bine la ten, unghii si par. Ei bine, eu acum traiesc mirosul microundelor pe pielea mea. Euforia trecerii prin furcile caudine ale examenului de microunde cu bine s-a declansat intarziat. La auzul notei m-a luat cu ameteala. Vectorul Poynting incepuse sa danseze step pe creierul meu. Acum insa simt impulsul necontrolat de a ma gandi la problema 1 sau de a rerezolva subiectul 3. Asa cum dupa o epica lupta Roland si Sigfried isi cantau povestirile eroice, asa dupa fieare examen studentii isi recita balada in fata oricui are putintica rabdare. De obicei acestia sunt proprii colegi, care asculta, pentru ca apoi sa-si recite si ei balada. Va las, ma duc sa caut pe cineva care nu stie ca am luat microundele.